2019

FESTIVALUL DE MUZICĂ CONTEMPORANĂ CLUJ MODERN, EDIȚIA A XIII-A

6-12 aprilie 2019

Ediția a treisprezecea a Festivalului Cluj Modern se întâlnește în mod fericit cu un moment aniversar marcant în istoria Academiei de Muzică clujene: împlinirea a 100 de ani de existență, răstimp istoric în care instituția și-a câștigat respectul breslei muzicale naționale și internaționale, ca și aprecierea societății spre care, în spiritul menirii sale, își îndreaptă darurile încântătoare ale artei sonore.

La doar câteva zile după reuniunea științifică a Asociației Europene a Conservatoarelor, găzduită de Academia noastră, ce este astfel onorată la cel mai înalt nivel, Cluj Modern 2019 va deschide sărbătoarea creației culte contemporane, propunându-și să confirme seria de succese crescânde a ultimelor ediții și în același timp să rememoreze periplul unui secol de muzică cultă și înaltă școală muzicală academică la Cluj.

Sub genericul „Lumi sonore”, în seara de 6 aprilie vom asculta unul dintre cele mai reputate grupuri de muzică contemporană din Europa, ansamblul francez 2e2m. Aflat sub egida manifestării culturale bilaterale „Sezonul România-Franța 2019”, concertul prilejuiește întâlnirea unor tineri compozitori de gintă latină – francezi, români, italieni – ridicând cortina festivalul nostru în nota incitantă a avangardei.

Nu mai puțin de patru din cele opt concerte ale festivalului includ în program lucrări dedicate vocii, începând cu recitalul „Cluj à la carte – Klausenburger Liederkreis” (Cercul clujean de cântări), integral alcătuit din lieduri ale compozitorilor clujeni în interpretarea a patru dintre cele mai frumoase voci – tot clujene, acompaniate de pianiști pe măsură. În chip de frontispiciu, un lied de Gheorghe Dima, primul director al Academiei și demn simbol al Centenarului aniversat. Maturitatea stilului său romantic apare minunat îngemănată cu poezia contemporanului său Eminescu, ca un reper solid pentru școala componistică de mai târziu, bogat ilustrată în program. Oferta artistică și repertorială a ediției este nu doar variată, ci și puternic personalizată: ansamblul Profil al Universității Naționale de Muzică București condus de Dan Dediu se prezintă în culoarea timbrală rară a cvintetului de coarde căreia i se adaugă un fagot; SonoMania, tânără formație bucureșteană sub conducerea muzicală a Simonei Strungaru, mizează pe lucrările a zece reprezentanți ai celei mai tinere generații de compozitori români, ce se adapă de la izvoarele curate ale colindului transilvan; Cvartetul de coarde Gaudeamus din Brașov poposește la Cluj în periplul unui turneu național cu lucrări create în anul 2018 grație unui proiect inițiat de Institutul Cultural Român; ansamblul clujean AdHOC condus de Matei Pop oferă sub titlul „amgd@100.ro” un portret clujean de grup – cu un oaspete moldovean; titlul concertului se transmite întregului festival: o (pseudo)adresă de email, un mic „răsfăț” al vremurilor noi, mutate mai tot timpul on-line.

Penultimul concert al festivalului, intitulat „Mitteleuropa”, este încredințat în întregime oaspeților străini și aduce un omagiu mănosului creuzet artistic central-european, din care cultura noastră modernă s-a hrănit nu odată; în aceeași zi, simpozionul internațional cu o participare selectă prezidată de muzicologul britanic Jim Samson va reflecta tocmai asupra valorilor muzicale naționale ivite din acest spațiu.

Ne bucurăm în continuare de parteneriatul tradițional cu Filarmonica „Transilvania”  pentru a oferi un final de festival strălucitor: sub bagheta lui Cristian Mandeal, excelenta orchestră va interpreta lucrări în primă audiție absolută de Cornel Țăranu și György Selmeczi (proaspăt distins cu prestigiosul Premiu „Kossuth”), alături de o spumoasă suită de inspirație folclorică de Sabin Păutza. Punctul de mare interes al concertului – capodopera rar interpretată a lui Olivier Messiaen Poèmes pour Mi, intonate de vocea splendidă a Rodicăi Vică, va putea fi ascultată pentru prima dată în România – prilej de neratat pentru orice meloman!

***

Organizator: Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național  

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri:

Filarmonica de Stat ”Transilvania”, Institutul Cultural Român, Forumul Cultural Austriac – București, Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Școala Doctorală ”Sigismund Toduță”, Societatea Filarmonică ”Transilvania”, The Graduate Center NY, The Brook Center, Répertoire International de Littérature Musicale, Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Asociația Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”

Parteneri media:

Radio România Muzical, Radio România Cluj, Radio România Cultural, cluj.com,clujlife.com, clujulcultural.ro, Cotidianul Transilvan, Radio Clasic, EBS Radio, Făclia, Ilikecluj.ro, Iulius Mall, mklasica.ro, Szabadság, TVR Cluj, Zile și Nopți Cluj-Napoca